23.12
Data
4 zile
Durata
Harghita
Locatia

TARIF: 1059 LEI/PERSOANA

PLECARI: 23.12.2021

Plecare din Bucuresti la ora 06.00 (de la baza Dealului Mitropoliei)

Vom porni pe traseul nostru cu o prima oprire la Cetatea din Feldioara. Cetatea a fost construită în secolul XIII, fiind cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania – Țara Bârsei. Cetatea este monument istoric, iar până în anul 2012 a fost doar o ruină. Ea a fost restaurată în totalitate în perioada anilor 2012 – 2017.

Pe drum vom vizitam Cetatea Rupea. Aşa cum ni se înfăţişează astăzi, acoperă o suprafaţă de aproape 11 ha cu ziduri, turnuri şi curţi interioare. Datorită poziţiei dominante pe care o ocupă în apropierea drumului european E 60, în dreptul oraşului, este o prezenţă remarcabilă de la mare distanţă. Cazare la pensiunea Sziklakert 3*, intrare cu primire traditionala cu gogosi si palinca!

Pensiunea noastră este situată în comuna Dealu, satul Sâncrai, la o distanță de 6 km de Odorheiu Secuiesc, într-un mediu liniștit, în lumea satului tradițional.

Acces gratuit la ciubăr și saună pensiune pe parcursul sejurului. Cina la pensiune.

Dupa micul dejun incepem ziuacu o vizita la Salina Praid, una dintre cele mai populare mine de sare din tara noastra, situata in Ţinutul Secuiesc – un tinut parca desprins dintr-un basm,– care şi-a dobândit numele de la comoara sa din subteran: „Zona ocnelor de sare” sau „Ţinutul Sării”. Aici exista o baza de agrement situata la 120 metri adancime cu diverse activitati pentru toti membrii familiei. Scurtă oprire la Corund pentru cumpărături suveniruri din ceramică tradițională.

BONUSplimbare cu căruțele trase de jeepuri la ferma tradițională, unde vom vedea animalele gospodăriei. La fermă intrăm în ritm de sărbătoare cu o gustare tradițională ( pomana porcului ) cu cârnați, slănină, brânză și palincă  si foc de tabara la fermă!  Revenim la pensiune unde avem timp liber până la cină

Mic dejun la pensiune.

OPTIONALPlimbarea cu săniile trase de cai. Plimbarea se desfășoară pe dealurile din zona Tușnad, durează aproximativ 3-4 ore, include masa de prânz cu gulaș tradițional făcut la ceaun + vin fiert + ceai. Totul la pretul de 130 lei/ adult și 110 lei/ copil mai mic de 10 ani

Prețul include: plimbarea cu săniile trase de cai + masa de prânz fromată din gulaș tradițional + vin + ceai + transport autocar de la pensiune la sănii și retur + ghid însoțitor + ghid local în cadrul plimbării cu săniile

Seara la pensiune:  Cina festiva de Crăciun cu bunătăți de casă, muzica live și petrecere!

Mic dejun intarziat În jurul orelor 12,00 ne luăm la revedere de la acest tărâm de basm și pornim spre București.

Vizită la Castelul Kalnoky (daca este deschis si se poate vizita). La doar 40 de kilometri de Brașov, un domeniu întreg s-a trezit, de curând, la viață. Povestea domeniului, și mai ales a castelului de aici, începe în secolul al XVII-lea când, în anul 1648, Kálnoky István III consemnează în jurnalul său ridicarea unei case de piatră în Micloșoara.

Vom reveni în București în functie de trafic.

Tarife:

Adult =1059 lei/ pers in camera dubla
Copil 0-5 ani = 450 lei ( doarme in pat cu parintii si nu are meniu la masa)
Copil 5-13 ani = 750 lei ( are pat suplimentar si meniu la masa)
Copil peste 14 ani = tarif intreg de adult

* Copii sunt cazați în cameră dublă cu doi adulți plătitori. În caz contrar se va achita un loc integral.

Tariful include:

  • 3 x nopti cazare in Pensiunea SZIKLAKERT 3* în Sâncrai
  • 2 x mic dejun la pensiune în zilele de 24 și 25 decembrie
  • 1 x mic dejun întârziat (brunch) în ziua de 26 decembrie
  • 2 x cina la pensiune în zilele de 23 si 24 decembrie
  • 1 x Cina festiva cu muzică live și petrecere în ziua de 25 decembrie
  • BONUS! Foc de tabără cu gustare tradițională cu cârnați, slănină, brânză și palincă in 24 decembrie
  • BONUS! Plimbare cu căruțele trase de jeepuri la Ferma tradițională în data de 24 decembrie
  • BONUS! Acces gratuit la ciubăr și saună pensiune pe toată durata sejurului!
  • transport autocar / microbuz cu aer condiționat
  • ghid însoțitor atestat pe toată durata excursiei

Tariful nu include:

  • taxele de intrare și de fotografiere la obiectivele din program
  • Plimbarea opțională cu căruțele la Lăzărești 130 lei/ adult și 110 lei/ copil mai mic de 10 ani
  • mesele altele decât cele menționate în ofertă

Nota:

  • În contextul pandemiei, daca autoritățile locale decid anularea sau modificarea programului / obiectivelor turistice din orasele vizitate,  pachetul de turism al agentiei de turism se va efectua în continuare, cu vizitele mentionate in program, dar fara obiectivele care se anuleaza;
  • Agentia poate modifica / schimba structura circuitului / obiectivelor turistice fara a afecta derularea programului si fara a anunta in prealabil turistul;
  • În contextul pandemiei, dacă condițiile de călătoriile se schimbă și țara de destinație impune obligativitatea efectuării unor teste RT PCR / Antigen pentru virusuri (SARS COV 2, sau orice alt tip de virus) sau obligativitatea de prezentare a unei dovezi de vaccinare, acestea din urmă cad în responsabilitatea turistului și nu obligă agenția de turism la vreo despăgubire sau anulare gratuită a rezervării;
  • Prezentul program este parte integranta a contractului de prestari servicii turistice incheiat.
OBSERVATII:
• tarifele de intrare la obiectivele turistice se achita la fiecare in parte in moneda locala si se pot modifica de catre autoritatile locale independent de agentie;
• camerele single se confirma doar de catre agentie;
• clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
• agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
• distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
• ghidul/ conducatorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului;
• conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
• agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
• efectuarea partiala sau integrala a oricarei sume prin intermediul bancar reprezinta acceptarea pe deplin a termenilor si conditiilor prevazute in contractul de prestarii servicii turistice (disponibil pe site);
• pentru grupuri mai mici de 30 persoane, transportul se va realiza cu microbus, minibus, midiautocar;
• prezentul program este parte integranta a contractului de prestari servicii turistice incheiat.
Conditii pentru ANULARI, PENALIZARI:
a) 30% din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face cu mai mult de 31 zile calendaristice inainte de data plecarii;
b) 50% din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face in intervalul 16-30 zile calendaristice inainte de data plecarii;
c) 100% din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 16 zile calendaristice inainte de data plecarii;
d) 100% din pretul pachetului de servicii, in cazul in care calatorul a achizitionat pachetul de servicii turistice din cadrul programelor speciale de tip Early Booking, Black Friday, Last Minute,
Oferta Speciala, sau alte programe similare indiferent de data la care se solicita renuntarea.
e) 100% din pretul pachetului de servicii pentru neprezentarea la program indiferent de motivul invocat.
f) 100% din pretul pachetului de servicii cand calatorul nu poate pleca in calatorie pentru ca documentele personale necesare efectuarii calatoriei nu sunt complete sau nu sunt conforme cu cerintele normelor legale in vigoare, cand calatorul este intors de la granitele Romaniei de catre politia de frontiera din motive ce nu tin de agentie sau calatorul nu este acceptat de catre organele de frontiera din tara de destinatie (valabil pentru calatoriile inafara Romaniei).
g) 100% din pretul pachetului de servicii pentru in cazul in care plata pentru serviciile turistice interne a fost facuta partial sau integral cu vouchere de vacanta.
h) 100% pentru biletele de avion.