20.11
Data
1 zi
Durata
Fagaras, Prejmer, Rupea
Locatia

TARIF: 150 LEI/PERSOANA

PLECARI: 20.11.2021

Plecare la ora 06.00 din Bucuresti ( de la Dealului Mitropoliei) pe traseul Bucureşti-Ploieşti-Braşov-Cetatea Prejmer-Cetatea Rupea-Cetatea Făgăraș-Bucureşti.

Prima oprire va fi la CETATEA PREJMER aflată pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1999, în categoria ”Sate cu biserici fortificate din Transilvania” şi are o arhitectură unică în România. Printre cele mai importante elemente de atracție turistică se află altarul gotic cu cele opt panouri pictate ce a fost executat în anul 1450, fiind considerat cel mai vechi din Transilvania și „orga a morții„, unică în Transilvania. Ulterior fortificării, a devenit cea mai puternică cetate ţărănească din Transilvania.

Urmatoarea oprire in program va fi CETATEA RUPEA-bijuteria refăcută dintr-o ruină, a fost atestată documentar în anul 1324, dar mai veche cu câteva decenii. Cuprinde o succesiune de ziduri, turnuri și curți interioare, amplasate pe trei niveluri, ce se întind pe o suprafață de aproximativ 11 ha. Datorită organizării și structurii sale, nu a fost cucerită secole de-a rândul, bucurându-se de o conservare de excepție. Procesul amplu de restaurare din perioada 2010-2012 a adus din nou în prim plan cetatea, lăsată în uitare ani la rând.

Si ultima de pe lista noastra va fi CETATEA FĂGĂRAȘULUI. Este un monument impunător, una dintre cele mai mari și mai bine păstrate cetăți din România și chiar din Europa. A inceput să fie construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, dar atestată documentar în anul 1291. Era cetatea preferată a Doamnei Stanca, soția lui Mihai Viteazu, care organiza aici celebrele baluri medievale. A fost și o temută închisoare comunistă. În ultimii ani, autoritățile au investit în redeschiderea altor atracții în interiorul cetății, puncte de refer importante în vizita cetății.

Sosirea în București se va face la orele 21.30-22.00, în funcție de trafic.

Tariful include:

  • transport autocar cu aer condiționat și toate taxele de drum și poduri
  • ghid însoțitor atestat pe toată durata excursiei
  • ghidaj la obiectivele incluse în program

Tariful nu include:

  • Cheltuielile personale;
  • Intrarea la Cetatea Prejmer-10 lei pentru adulți și 5 lei pentru studenți și elevi;
  • Intrarea la Cetatea Rupea-10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii (grupuri organizate-8 lei pentru adulți și 4 lei pentru copii).
  • Intrarea la Cetatea Făgărașului-15 lei pentru adulți, 7 lei-elevi, studenți, pensionari.