03.12
Data
3 Zile
Durata
Bulgaria, Sofia
Locatia
TARIF: 130 EURO/PERS
PLECARI: 03.12.2021
Plecare din Bucuresti la ora 06.00 pe traseul Bucurest-Giurgiu-Sofia. Prima vizita va fi la MAUSOLEUL DE LA PLEVNA .În cadrul acestuia au fost depuse osemintele a 1.725 de eroi români. La 29 octombrie 1902 , cu prilejul vizitei Regelui Carol I în Bulgaria, regele Bulgariei a luat inițiativa de a transforma în muzeu casa de la Poradim, imobil în care suveranul român a avut cartierul general.

Urmatoarea oprire va fi in Sofia unde vom putea vizita Biserica Sfânta Sofia care a fost ridicată în timpul domniei lui Iustinian (527-565) şi a fost cel mai important lăcaş de cult al bulgarilor până când otomanii au transformat-o în moschee; Biserica Memorială Alexander Nevski ridicata in anul 1912, este un alt mare simbol al capitalei Bulgariei.Este cea mai mare biserică din Bulgaria şi poate primi circa 5.000 de persoane. În muzeul său se poate admira o frumoasă colecţie de obiecte de artă religioasă.

Dupa aceasta vizita alocam timp liber pentru shopping si participare la târgul de Craciun.

Cunoscut sub numele de „Weihnachtsmarkt Sofia”, acesta seamănă cu un târg tipic german și își va deschide porțile vizitatorilor pe 22 noiembrie. Cârnați de toate sortimentele, varză călită, cartofi preparați la cuptor, pretzel, diverse dulciuri cu migdale în compoziție, târgul de Crăciun din Sofia te va aduce cu siguranță mai aproape de Germania.

Căsuțe de lemn cu reclame în limba germană, mâncare tipic germană, chiar și bere germană, toate aceste pot fi încercate în Grădina Publică din centrul Sofiei, lângă piața Alexander Battenberg. Seara cazare in Sofia la Hotel Rila 3* sau similar.

Mic dejun la hotel dupa care  vom porni catre Plovdiv. Al 2-lea mare oras al Bulgariei, a fost intemeiat de traci, cucerit de macedoneni, stapanit apoi de romani- care au lasat mostenire Teatrul Antic (sec. II i.Hr.) decoperit in 1972 in urma unui cutremur. In apropiere admiram Moscheea Dzhumaya construita in sec. XV pe locul Catedralei Sveta Petka, Biserica Sveti Nedelia (sec.XVI) cu un iconostas din lemn de nuc, Biserica Sf. Constantin si Elena – ridicata pe locul unei vechi biserici din sec IV-lea d.Hr , Poarta Veche a Cetatii , Muzeul de Etnografie – amenajat intr-o frumoasa cladire din sec. XVIII, reconstituind viata de zi cu zi din vechiul Plovdiv din perioada Renasterii Nationale Bulgare. Cazare la Hotel Rila 3* sau similar in Sofia

Dupa mic dejun ne continuam drumul si  vizitam orasul Lovech supranumit Orasul Tufelor de Liliac este dominat de fortareata ce se ridica de aproape o mie de ani pe terasele dealului Hisarya. Orasul se afla intr-o zona pitoreasca si este inconjurat de dealuri pline de tufe de liliac fiind amplasat pe ambele maluri ale raului Osam.
Podul Lovech, singurul pod acoperit din Balcani, care se intinde peste raul Osam, facand legatura intre orasul vechi si cel nou.
Cetatea Hisarya din orasul Lovech este martor al trecutului sau istoric indepartat. A fost ridicata, pe locul unei mai vechi cetati tracice. De aici se deschide o frumoasa panorama a orasului Lovech, observandu-se foarte bine diferentele dintre partea veche si noua a orasului, separate de raul Osam. Apoi pornim spre Bucuresti, unde vom ajunge seara, in functie de trafic si conditiile meteo.

Tariful include:

  • transport autocar / microbuz cu aer condiționat
  • ghid însoțitor atestat pe toată durata excursiei
  • doua nopti de cazare  în camere duble in hotel Rila 3* sau similar în Sofia
  • mic dejun la hotel
  • ghidaj la obiectivele incluse în program

Tariful nu include:

  • taxele de intrare la obiectivele din program
  • mesele altele decât cele menționate
  • alte cheltuieli personale
OBSERVATII:
• tarifele de intrare la obiectivele turistice se achita la fiecare in parte in moneda locala si se pot modifica de catre autoritatile locale independent de agentie;
• camerele single se confirma doar de catre agentie;
• clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
• agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
• distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
• ghidul/ conducatorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului;
• conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
• agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
• efectuarea partiala sau integrala a oricarei sume prin intermediul bancar reprezinta acceptarea pe deplin a termenilor si conditiilor prevazute in contractul de prestarii servicii turistice (disponibil pe site);
• pentru grupuri mai mici de 30 persoane, transportul se va realiza cu microbus, minibus, midiautocar;
• prezentul program este parte integranta a contractului de prestari servicii turistice incheiat.
Conditii pentru ANULARI, PENALIZARI:
a) 30% din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face cu mai mult de 31 zile calendaristice inainte de data plecarii;
b) 50% din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face in intervalul 16-30 zile calendaristice inainte de data plecarii;
c) 100% din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 16 zile calendaristice inainte de data plecarii;
d) 100% din pretul pachetului de servicii, in cazul in care calatorul a achizitionat pachetul de servicii turistice din cadrul programelor speciale de tip Early Booking, Black Friday, Last Minute,
Oferta Speciala, sau alte programe similare indiferent de data la care se solicita renuntarea.
e) 100% din pretul pachetului de servicii pentru neprezentarea la program indiferent de motivul invocat.
f) 100% din pretul pachetului de servicii cand calatorul nu poate pleca in calatorie pentru ca documentele personale necesare efectuarii calatoriei nu sunt complete sau nu sunt conforme cu cerintele normelor legale in vigoare, cand calatorul este intors de la granitele Romaniei de catre politia de frontiera din motive ce nu tin de agentie sau calatorul nu este acceptat de catre organele de frontiera din tara de destinatie (valabil pentru calatoriile inafara Romaniei).
g) 100% din pretul pachetului de servicii pentru in cazul in care plata pentru serviciile turistice interne a fost facuta partial sau integral cu vouchere de vacanta.
h) 100% pentru biletele de avion.